Vecinul pianist

O alta povestioara numai buna de citit celor mici inainte de somnic .

 Povestea e scrisa tot de prietena mea Cristina Marin.

Vecinul pianist  

              Era o dimineata linistita de mai in care Bogdanel al nostru lenevea de zor inca in asternuturile patului, sorbind parca ultimele lui secvente din visul de peste noapte.Nici chiar soarele puternic ce strapungea suprafata geamurilor din camera cu razele lui nu reusea sa aduca suficient disconfort asupra micului baiat incat sa-l trezeasca din somnul lui adanca dar totusi pe terminate.

              Apoi dintr-o data un zgomot infernal, in opinia lui Bogdanel, il deranja atat de tare pe baiat incat acesta sari ca ars din pat.

-Ce e, ce e?! , statea buimac pentru cateva secunde incercand sa-si dea seama ce se intampla apoi exclama.

-Of nu, iar asta?! Nu din nou! Oare o sa se intample in fiecare dimineata de acum incolo?

Desi era ora 10 dimineata lui Bogdanel ii placea sa nu fie sculat cu forat indifferent cat de tarziu in zi se cam trezea. Problema cea mare insa era ca de o saptamana avea vecini noi si printre membrii acestei familii se afla pe semen si-un pianist. Unul nu foarte reusit deoarece zgomotul pe care-l face cu pianul sau, pentru ca nu putea fi numit muzica, deranja pe micutul Bogdan in fiecare dimineata.

-Oare numai pe mine ma deranjeaza acest zgomot? Mamaaaa, tataaaaa…iar zgomotele astea!, se plangea Bogdanel al nostrum.

              Apoi isi aminti ca tata probabil este plecat de vreo doua ore la munca si mama se afla probabil in cealalta parte a casei departe de peretele cu pricina, lipit de camera pianistului.

Se hotara ca singura solutie ca sa scape de zgomotul enervant este sa iasa cat mai repede afara si sa se-ntoarca abea pe seara cand zgomotosul muzicant avea sa renunte la recitaluri.

In acea seara la masa Bogdanel ridica iar problema zgomotului din fiecare dimineata sogerandu-I tatalui sa resolve cumva situatia:

-Tati, pianul ala iar m-a trezit de dimineata si este atat de enervant. Suna ca o pisica chinuita intr-o zi de iarna!

-Bogadanel nu fi rautacios! Poate ar trebui sa te trezesti tu mai devreme si nu ai mai avea o problema cu obiceiurile vecinilor.

-Dar ai discutat macar cu vecinii despre asta?

-De discutat am discutat fiule si din pacate raman la sfatul de mai devreme. Au un baietel cu un an mai mic decat tine care isi doreste mult sa invete la pian. Nu ii place sa iasa din casa asa cum tu o faci zilnic si isi gaseste refugiul in pianul sau.

-Macar de ar canta frumos!, ingana Bogdanel.

-Este inca mic, are timp sa invete!

-Bine tata. Voi incerca sa ma trezesc mai devreme cu o ora, pentru ca daca are aspiratii de muzicant profesionist mi-am luat ceas desteptator pentru urmatoarele luni sau ani.

              Tata razand il saruta pe frunte si ii ura noapte buna acestuia.

              Bogdanel hotarat sa se scoale mai devreme dojenit fiind de tatal sau isi stabili alarma desteptatoare pentru ora 9 dimineata apoi se arunca sub patura calduroasa ce invelea frumos patul sau.

              Cand dimineata urmatoare se instala Bogdanel al nostru dormea din nou adanc si nu parea sa fie deranjat de soarele cam slab ce mangaia fereastra camerei.

               Apoi dintr-o data un zgomot infernal se isca si Bogdanel al nostrum sari buimac de sub patura confortabila in care statea cuibarit.

-Ce e, ce?! Alarma!

-Nu e alarma! Si se uita la ceasul care arata 08,45 dimineata.

- 08.45? Nici nu mi-a sunat ceasul si deja zgomotul asta! Incredibil! Parca o face din-a-dins Am sa discut cu mama despre asta chiar acum!

               Pleca numaidecat catre bucatarie unde stia ca o gaseste si intra pe usa chiar imbufnat de data asta de parca ar fi trebuit sa stie foarte clar ce il supara atat de tare.

-Ei care-I motivul pentru uraganul cu care ai intrat?, intreba mama calma in timp ce pregatea de zor micul dejun.

-Uragan? Uragan e zgomotul asta de pian care m-a trezit iar. Nici alarma nu a apucat sa-mi sune si iar s-a trezit pianistul asta formidabil sa cante.

-A! Asta era!

-Da asta era! Si este suficient, nu ti se pare mama?!

-Nu stiu ce sa-ti zic fiule!

-Eu am sa ma duc la vecini sa vad care e treaba cu acest zgomot!, exclama Bogdanel.

-Imi dai voie?!

-Lasa-ma sa ma gandesc Bogdan! Intai te speli pe fata, mananci ceva apoi reflectezi la ce vei vorbi cu aceasta familie si poate pe la ora 12 te poti duce sa investighezi treaba. Ce zici?

                   Lui Bogdanel ii placu strategia si se conforma. Intr-adevar aceste ore pana-n miezul zilei mai domolira supararea lui Bogdanel si cand se apropie ziua de ora 12 simtea ca are chiar emotii.

                   Prinse curaj, iesi din casa si se indrepta catre cealalta intrare. Trase cate guri de aer ca sa prinda curaj si suna de 2 ori la soneria casei.

                  Doar cateva secunde mai tarziu o voce feminina se auzi de dupa usa de la intrare.

-Imediat!

-Cine este?!, intreba doamna de dupa usa.

-Sunt Bogdanel vecinul dumneavoastra!

                   Usa se deschise numai-decat si ii dezvalui o femeie cam de aceeasi varsta cu mama lui care cel mai probabil era mama baiatului cu pricina.

-Intra Bogdanel! Cat ma bucur sa te cunosc!, adauga femeia fara sa clipeasca.

-intra!, insista ea vazand ca Bogdanel ezita.

                   Intr-un final Bogdanel intra in livingul asemanator cu al sau si se aseza pe canapeaua indicata de femeie.

-Serveste ce doresti de pe masuta Bogdanel, eu ma intorc numai-decat cu Marc pentru ca probabil pe el doresti sa il cunosti.

               

                   Bogdanel al nostru dadu din cap in semn de aprobare furat fiind si de bunataturile insirate pe masuta din living. Parea chiar uimit ca toate acele delicatese se aflau deja pe masa de parca l-ar fi asteptat exact pe el.

                   

                    Bogdanel servi cateva fursecuri si un cornulet cu gem apoi se-ntinse catre un pahar cu suc deja umplut ce statea pe masuta. Nu termina sa duca la gura paharul ca-n incapere intra din nou femeia si cu fiul ei.

-E orb!, exclama Bogdanel cu-n glas cam sugrumat.

-Da sunt orb!, raspunse Marc fara vreo ezitare.

                    Bogdanel rosise tot pentru ca nu se putu abtine a adresa aceasta intrebare cu voce tare.

-Numele meu este Marc!, si-ntinse mana catre el ca sa-l salute. Am avut placerea sa-l cunosc pe tatal tau azi dimineata cand ne-a rugat sa-ncepem mai devreme cu pianul pentru ca-ti place cum cant.

                    Bogdanel era de-a dreptul luat pe nepregatite cu aceasta situatie. Parea profund atins de faptul ca Marc nu putea sa vada si deslusi misterul cu inceputul recitalului matinal.

-Da, tata, ne place da, ne place!, grai Bogdanel fara sa mai stie ce sa spuna.

        

                    Cei doi baieti pareau sa se-nteleaga de minune. Marc facu imediat click cu Bogdanel al nostru si saptamani mai tarziu aveau sa-nceapa lectii de pian impreuna la ora 9 fix dimineata. Bogdanel se trezea chiar de la ora 8 pentru aceste repetitii, iar drept favor acesta il scotea pe Marc cel putin odata pe zi la o plimbare lunga in care-i explica tot ce vedea.

                    Asa incepu prietenia dintre cei doi vecini!